Studiul EPHE: In Romania, un copil petrece circa 22,7 ore pe saptamana in fata unui ecran de calculator sau televizor

"Studiul EPHE: In Romania, un copil petrece circa 22,7 ore pe saptamana in fata unui ecran de calculator sau televizor"

Fundatia PRAIS, initiatorul miscarii nationale „Si eu traiesc sanatos! – SETS”, a implementat in Romania pe o perioada de trei ani, proiectul EPHE „EPODE pentru promovarea egalitatii in ceea ce priveste starea de sanatate”. Au fost monitorizate metodologiile si rezultatele implementarii proiectului educational extracurricular SETS pe un esantion reprezentativ de 180 de familii din orasul Otopeni. Simultan, aceeasi cercetare s-a facut in alte 6 comunitati similare din Belgia, Franta, Olanda, Portugalia, Grecia si Bulgaria, evaluandu-se eficienta interventiilor bazate pe comunitate pentru a reduce decalajul legat de sanatate, respectiv, a prevenirii obezitatii infantile in randul populatiilor defavorizate.

Sondajul EPHE este o analiza de explorare si identificare a inegalitatilor de comportament si a factorilor determinanti ai acestora, la nivelul unor categorii socio-economice selectate, aplicand acelasi chestionar in fiecare an pe acelasi esantion. 1.266 de copii si familiile lor din 7 tari, au fost chestionati, dintre care 631 de baieti si 635 de fete, cu o medie de varsta de 7 – 9 ani.

Controlul parental in ceea ce priveste timpul petrecut in fata unui ecran este important.

Existenta unui televizor in dormitorul copilului sau urmarirea programelor TV in timpul meselor in familie au fost identificate ca factor determinant. In Romania, un copil petrece circa 22,7 ore pe saptamana in fata unui ecran (calculator sau televizor), in vreme ce in Olanda si Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore. Tara noastra este surclasata doar de Bulgaria, cu 25 de ore. Timpul petrecut in fata calculatorului este monitorizat egal la nivelul grupurilor socio-economice tinta: 50% dintre parinti controleaza timpul petrecut de copiii lor in fata ecranului.

Inegalitate in sanatate: preventia traditionala nu ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de ea.

Potrivit studiului, situatia economica si educationala a familiei poate fi asociata cu aproximativ 25% din prevalenta obezitatii la barbati si 50% la femei. Populatiile defavorizate nu au acces, in suficienta masura, la metodele de preventie traditionala, din cauza ratei reduse de participare sau a nivelului de intelegere scazut, astfel copiii nascuti intr-o familie cu o situatie socio-economica scazuta se afla intr-o pozitie dezavantajata in ceea ce priveste prevalenta obezitatii.

“Mediul parental in care se naste si se dezvolta un copil este esential. Inegalitatile in sanatate apar si din cauza conditiilor economice si al nivelului de educatie al familiilor. Modificarea perceptiilor si a comportamentelor necesita mult timp. Studiul EPHE arata ca, odata ce obiceiurile bune sunt incorporate in practica zilnica a familiei, acestea pot fi durabile – un semnal pozitiv pentru o abordare bazata pe familie si pe comunitate in ceea ce priveste prevenirea obezitatii din copilarie si in randul populatiilor. Totodata, parteneriatul public – privat este unul dintre pilonii de baza care fac posibila reusita masurabila a acestor programe ”, a declarat Silvia Bucur, Presedinte Fundatia PRAIS.

La finalul celor trei ani de implementare si a trei sondaje, studiul EPHE a aratat beneficiile accesului constant la informare, educatie si activare de la varste fragede in schimbarea obiceiurilor de stil de viata, precum si crearea unui mediu favorabil pentru starea de sanatate generala a familiilor. Prin intermediul unor actiuni directe in mediul scolar si in comunitate, practicile parentale de acasa se pot imbunatatii. Accesul gratuit la materiale educationale, lectiile deschise in scoli despre importanta consumului echilibrat al tuturor categoriilor alimentare, al fructelor si legumelor proaspete, a practicarii zilnice a sportului si miscarii, atelierele de creatie si piesele de teatru pe tema hidratarii si a somnului sunt doar cateva dintre interventiile miscarii nationale „Si eu traiesc sanatos!” – SETS implementate si monitorizate timp de 3 ani pe acelasi esantion de respondenti.